marți, iunie 17, 2025
AcasăLocal BTElev beat criţă în poarta şcolii

Elev beat criţă în poarta şcolii

Un copil de doar 15 ani a ajuns ieri în comă la spital după ce a băut până ce nu a mai ştiu de el. Fapta este cu atât mai gravă cu cât minorul a fost luat de ambulanţă chiar din faţa şcolii în care învaţă.

Copilul era inconştient, iar apelul a fost făcut de trecători, cadrele medicale acordându-i primul ajutor la faţa locului, după care l-au trasportat la Centrul de Primiri a Urgenţelor (CPU) din cadrul Secţiei de Pediatrie. „Copilul a ajuns în serviciul nostru comatos, dar în stare stabilă. A fost supus tratamentului conform protocolului în astfel de cazuri şi starea lui s-a ameliorat.

Ulterior a fost internat pentru supraveghere medicală de specialitate”, a precizat un asistent din cadrul CPU. Copilul nu a reuşit să le spună cadrelor medicale ce şi mai ales cât a băut, acesta spunând doar că cei care i-au dat să bea au fost colegii lui de clasă.

Având în vedere că este vorba de un elev, cazul a intrat şi în atenţia reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, care a demarat deja o anchetă. „Am fost informat de acest incident. Copilul în cauză nu a fost astăzi la școală. Școala va lua măsurile ce se impun în această situație: consilierea elevului, eventuale sancțiuni dacă se impun. Reiterez asupra importanței de a conlucra cu toții în ceea ce presupune educarea acestor tineri: noi, ca și școală, să derulam mai multe activități în acest sens, operatorii economici să nu mai livreze băuturi alcoolice/produse din tutun minorilor, părinții să mențină o legătură reală și constantă cu școala”, a precizat Gabriel Hârtie, inspectorul general al IŞJ Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
71 %
7.4kmh
99 %
mar
24 °
mie
25 °
J
27 °
vin
19 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...