spot_img
sâmbătă, decembrie 13, 2025
AcasăLocal BTBiciclist rănit din cauza unui câine

Biciclist rănit din cauza unui câine

Un biciclist în vârstă de 48 de ani, din comuna Coţuşca, s-a autoaccidentat ieri după ce s-a speriat de un câine care mergea pe drum. Când s-a trezit cu patrupedul lângă el, bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut, suferind mai multe leziuni care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind negativ. Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti au deschis un dosar penal în cauză şi efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca pe parcursul anchetei să se stabilească dacă proprietarul câinelui poate fi tras la răspundere.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

2 COMENTARII

Botoșani
câțiva nori
2.8 ° C
3.8 °
2.8 °
93 %
2.6kmh
15 %
S
3 °
D
6 °
lun
9 °
mar
9 °
mie
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu un pic de îndemânare, poți încurca lumea și dacă ai mașină foarte mică.

EDITORIAL

Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...