spot_img
sâmbătă, decembrie 13, 2025
AcasăLocal BTBotoşănean încarcerat la peste 400 de kilometri de casă

Botoşănean încarcerat la peste 400 de kilometri de casă

Un botoșănean condamnat la închisoare cu executare a fost reperat de polițiști și reținut deși era la peste 400 de kilometri de casă. De loc din comuna Trușești, bărbatul în vârstă de 46 de ani s-a ales cu o pedeapsă de un an și trei luni de pușcărie pentru lovire sau alte violențe și distrugere, dar în momentul în care Judecătoria Botoşani a emis pe numele lui mandatul de executare a pedepsei, poliţiştii nu l-au mai găsit la domiciliu. În schimb, marţi, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale-Compartimentul Urmăriri au reuşit să afle că acesta s-ar afla în judeţul Tulcea. Prin urmare, ei şi-au anunţat imediat colegii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea, care s-au dus imediat după el. Reţinut, botoşăneanul a fost încarcerat în Penitenciarul Tulcea.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.7 ° C
6.7 °
6.1 °
81 %
3.1kmh
91 %
S
7 °
D
7 °
lun
9 °
mar
9 °
mie
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu un pic de îndemânare, poți încurca lumea și dacă ai mașină foarte mică.

EDITORIAL

Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...