miercuri, august 20, 2025
AcasăLocal BTAlcool confiscat în Piaţa Centrală

Alcool confiscat în Piaţa Centrală

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială și Cameră de Corpuri Delicte, au făcut verificări în Piaţa Centrală, cu scopul de a combate comerţul ilicit.

Astfel, polițiștii locali au depistat o persoană din Republica Moldova, care avea expuse spre vânzare băuturi alcoolice ambalate. Comerciantul nu deţinea documente de proveniență pentru marfa expusă spre vânzare.

“Pentru fapta sa, persoana în cauză a fost sancționată contravențional conform prevederilor legii, iar marfa, respectiv 15 sticle cu băuturi alcoolice de diverse sortimente, a fost confiscată și introdusă în Camera de Corpuri Delicte a Poliției Locale, ulterior urmând să fie predată Administrației Județene a Finanțelor Publice Botoșani pentru valorificare”, a declarat Ioan Onuţu, directorul Poliţiei Locale.

Potrivit oficialului, în perioada următoare polițiștii locali vor continua acțiunile pe această linie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.9 ° C
14.6 °
11.6 °
93 %
1.1kmh
95 %
mie
31 °
J
35 °
vin
22 °
S
23 °
D
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pisica de la PSD aşteaptă cuminte afară. Că e mai bine să te ţii departe de politică.  

EDITORIAL

Lingviștii estimează că, de-a lungul timpului, limba română a avut vreo două sute de mii de cuvinte (inclusiv cele ieșite din uz), ceea ce...

EPIGRAMA ZILEI

Când maica Rusie ne cheamă Să ne-amăgim la pieptul ei, Noi ne rugăm la sfinți și zei Să devenim orfani de...mamă!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...