joi, mai 8, 2025
AcasăLocal BTMarius Budăi ar putea fi numit la conducerea Ministerului Muncii

Marius Budăi ar putea fi numit la conducerea Ministerului Muncii

Deputatul Marius Budăi ar putea prelua portofoliul Ministerului Muncii. Astăzi are loc la Bucureşti Comitetul Executiv Naţional al PSD, printre punctele de pe ordinea de zi fiind şi remanierea Cabinetului Dăncilă.

Schimbările luate în calcul de liderii PSD ar viza, în sfârşit şi  un reprezentant al PSD Botoşani.
Ministrul Olguţa Vasilescu ar urma să preia portofoliul Transporturilor, iar funcţia acesteia ar putea fi preluată de Marius Budăi.

Deputatul botoşănean este un apropiat al senatorului Doina Federovici şi până să ajungă în Legislativ a condus două instituţii subordonate Ministerului Muncii: Casa Judeţeană de Pensii, respectiv Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
9.4 °
93 %
3kmh
100 %
J
13 °
vin
12 °
S
13 °
D
13 °
lun
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cam așa e și prin țară, am vrea și cu unii și cu alții, să fie bine, să nu fie rău.

EDITORIAL

Rezultatul alegerilor de duminică demonstrează fără echivoc că ne aflăm în fața unui moment istoric, dar nu din categoria celor pe care îl clamează...

EPIGRAMA ZILEI

Când vin seara târzior Și intru-n dormitor sfios Ea croșetează de zor Un ochi pe față… doi pe dos! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...