sâmbătă, iulie 5, 2025
AcasăLocal BTCezar Nicuţă şi Dumitru Zmău nu mai sunt în ATOP

Cezar Nicuţă şi Dumitru Zmău nu mai sunt în ATOP

Momente mai tensionate au avut loc ieri în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean (CJ) în momentul în care s-a pus în discuţie decizia preşedintelui CJ, Costică Macaleţi, de a-i înlocui din competenţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Botoşani pe Cezar Nicuţă cu primarul de Săveni, Relu Tîrzioru, şi pe Dumitru Zmău cu primarul de Dorohoi, Dorin Alexandrescu. Aceştia reprezintă societatea civilă.

Consilierii PNL, prin vocea lui Radu Anton, i-au cerut preşedintelui de şedinţă, Dorin Birta, să se precizeze motivele schimbării, însă acesta a replicat că „se văd prin presă”, adăugând că preşedintele CJ are acest atribut legal de a schimba membrii ATOP pe care-i propune.

Imediat după terminarea şedinţei CJ a avut loc şi prima întâlnire ATOP în noua formulă. De remarcat că de la şedinţă a lipsit primarul Dorohoiului, Dorin Alexandrescu. Acesta a declarat în mai multe rânduri că nu este încă decis să accepte sau nu această nominalizare.

În debutul şedinţei ATOP, preşedintele Gheorghe Nazare a anunţat modificarea survenită, menţionând că aceştia au „săvârşit fapte incompatibile cu calitatea de membru ATOP”, care impune respectarea anumitor pe care aceştia nu le-au respectat.

play-sharp-fill

Schimbarea lui Cezar Nicuţă survine scandalului de la Prefectură în care acesta a fost implicat.

În urmă cu două săptămâni, conducerea PSD Botoşani i-a reproşat lui Costică Macaleţi că ţine „în braţe” familia Nicuţă şi i s-a cerut în cadrul conducerii locale a PSD să „ia distanţă” de aceasta şi să-l revoce pe Cezar Nicuţă din ATOP. Astfel, de la 1 februarie nici Cristina Nicuţă nu va mai face parte din cabinetul său.

În cadrul acelei şedinţe, Costică Macaleţi şi-a arătat disponibilitatea de a demisiona din conducerea CJ.

Pe 17 ianuarie, prefectul Dan Şlincu a anunţat că a depus plângere penală împotriva lui Cezar Nicuţă, pe care-l acuză de ultraj. Mai exact, reprezentantul Guvernului în teritoriu susţine că directorul Urban Serv a intrat peste el în sediul Prefecturii şi, la finalul programului, în drum spre casă, l-a urmărit cu maşina. În replică, Cezar Nicuţă susţine că a depus şi el o plângere penală împotriva prefectului pentru agresiuni.

Se pare că totul a pornit la finalul anului trecut, când CJ a organizat concursul pentru ocuparea unui post de inspector în Corpul de Control. La concurs a participat şi Cezar Nicuţă, care este în concediu medical de la Urban Serv. Prefectul Dan Şlincu a schimbat un membru al Comisiei de examinare, mai exact pe reprezentantul funcţionarilor publici, lucru care l-a nemulţumit de Cezar Nicuţă, care, în ultima perioadă, şi-a parcat maşina pe locurile rezervate Prefecturii, şicanându-l pe reprezentantul guvernului în teritoriu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
16.2 ° C
18.6 °
16.1 °
66 %
2.2kmh
74 %
S
25 °
D
31 °
lun
33 °
mar
36 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...