marți, octombrie 28, 2025
AcasăLocal BTUn fost primar al municipiului Botoşani a trecut la cele veşnice

Un fost primar al municipiului Botoşani a trecut la cele veşnice

Administraţia publică locală este în doliu. Ştefan Pomparău, fost viceprimar şi primar interimar al municipiului Botoşani, a trecut la cele veşnice. Ştefan Pomparău a fost şi consilier municipal PSD, în perioada 1992 – 1995, respectiv 2000- 2004, director tehnic la societatea Locativa, iar din 2004 până la pensionare a lucrat în cadrul Agenţiei Teritoriale Botoşani a ANRSC.

Foştii colegi îl caracterizează drept „o persoană deosebită, un colaborator onest şi vertical, un om foarte dăruit familiei şi prietenilor, care a lăsat o puternică amprentă asupra tuturor celor care l-au cunoscut şi apreciat”.

Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare”. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, începând cu ora 12.30.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
15 ° C
15 °
12.6 °
48 %
2.7kmh
40 %
mar
14 °
mie
16 °
J
18 °
vin
17 °
S
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E pentru cultură generală, citești numele și apoi trebuie să ghicești chipul.

EDITORIAL

Iată că a venit vremea ca N. Dan, noul președinte al României, să-i laude pe moldoveni cât sunt de culți, de buni, de importanți....

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...