duminică, mai 4, 2025
AcasăLocal BTAccident cu victime la Copălău

Accident cu victime la Copălău

O femeie a ajuns la spital după ce un tânăr a intrat, joi la amiază, cu mașina într-o camionetă de la Secția Drumuri Naționale (SDN) din Botoșani. Autospeciala executa în zonă lucrări de plombare a asfaltului. Accidentul a avut loc la intrarea în Copălău, dinspre Botoşani.

Șoferul, începător, se deplasa dinspre Botoşani spre Copălău şi, potrivit martorilor, circula cu viteză. Tânărul aflat la volanul unui Volkswagen Golf a ignorat indicatoarele montate pe autoutilitara SDN, încercând să intre într-o depășire. În momentul în care a văzut că din față vine o altă mașină, el nu a mai putut frâna şi s-a lovit violent în autoutilitara de la Drumuri în partea din stânga spate.

După impact, autoturismul care a produs accidentul, un Volkswagen Golf, a ajuns în șanțul de pe partea opusă a drumului, ricoşând câteva zeci de metri şi ajungând cu faţa spre Botoşani. Mama șoferului a fost rănită, iar șoferul mașinii SDN a suferit un atac de panică, fiind îngrijiţi de cadrele medicale de pe ambulanța ajunsă la fața locului. „Ambii pacienţi au primiti îngrijiri la faţa locului. Bărbatul a refuzat transporul la spital, iar femeia a fost dusă la Urgenţe cu mai multe contuzii şi leziuni minore. Ambii erau în afara pericolului”, a precizat un medic din cadrul SJA Botoşani.

La faţa locului au ajuns şi două echipaje de Poliţie, care au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului şi cine se face vinovat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
34 %
6.3kmh
100 %
D
28 °
lun
16 °
mar
14 °
mie
10 °
J
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...