luni, august 18, 2025
AcasăLocal BTTârgul Mărţişorului se deschide astăzi

Târgul Mărţişorului se deschide astăzi

Pietonalul Unirii va găzdui în aceste zile cea de a IX-a ediţie a Târgului Mărţişorului. La manifestarea organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, cu sprijinul Primăriei Botoşani, participă meşteri populari din judeţ şi din ţară. Târgul Mărţişorului va fi deschis astăzi, la ora 12.00.

„Efortul instituţiei de a asigura longevitate acestui eveniment s-ar putea concluziona că nu a fost inutil, mai ales că acest talisman cu o deosebită reprezentare în mitologia românească a fost trecut în lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii. Recunoşterea aceasta impune  o motivaţie mai bine întemeiată  în ceea ce priveşte valorificarea patrimoniului autohton şi implicit, evidenţierea tuturor conotaţiilor deţinute de acest simbol, care trebuie nepărat pus în legătură cu echinocţiul de primăvară şi cu  trezirea la viaţă a naturii”, a declarat referentul etnograf Margareta Mihalachi. Potrivit acesteia, expoziţiile cu vânzare ale participanţilor prezintă, cu precădere, motive tradiţonale româneşti.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
90 %
1.5kmh
90 %
lun
24 °
mar
26 °
mie
31 °
J
36 °
vin
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În curtea Serviciului Judeţean de Ambulanţă se filmează tot ce mişcă.

EDITORIAL

După ce premierul Ilie Bolojan a spus într-un interviu recent pentru Bloomberg că țara este la un pas de incapacitate de plată, inconturnabilul Adrian...

EPIGRAMA ZILEI

Stând întinși pe țărm, la soare, El îi spuse verde-n față: Mă mir cum sufletu-ți mare Stă captiv, după o ață...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...