duminică, octombrie 19, 2025
AcasăLocal BTFemeie accidentată pe trecere (video)

Femeie accidentată pe trecere (video)

O femeie a ajuns la spital după ce a fost rănită, miercuri dimineață, pe o trecere de pietoni de pe strada Grivița din municipiul Botoșani.

Femeia, în vârstă de 89 de ani, a fost lovită în timp ce încerca să traverseze strada, de un Volkswagen al cărui șofer nu a observat-o la timp.

Tânărul de 19 ani le-a spus poliţiştilor că bătrâna se angajse în traversarea străzii în grabă, prin spatele unei alte mașini care circula în fața sa, astfel încât nu a mai putut frâna la timp. Victima a fost preluată de o ambulanță și transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe. „Pacienta a ajuns în serviciul nostru politraumatizată, însă stabilă. Având în vedere vârsta, aceasta a fost supusă mai multor investigaţii clinice, urmând a se decide secâia pe care va fi internată”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

1 COMENTARIU

Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.5 °
41 %
7.6kmh
89 %
D
11 °
lun
10 °
mar
13 °
mie
15 °
J
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt momente când toată lumea află că mergi la spectacol.

EDITORIAL

Acum mulți ani, la un liceu din Franța, am aflat cu surprindere că nu pot asculta elevii la clasă dacă spun că sunt obosiți....

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...