vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTStatul subvenţionează panourile fotovoltaice pentru locuinţe

Statul subvenţionează panourile fotovoltaice pentru locuinţe

Statul, prin Administraţia Fondului de Mediu (AFM), va acorda în acest an subvenţii pentru montarea de sisteme fotovoltaice pentru producerea curentului electric necesar gospodăriilor. Bugetul proiectului este de 100 de milioane de euro. Potrivit lui Eugen Mateciuc,

directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani, în acest moment, instalatorii interesaţi se pot înscrie în program până pe 15 martie, iar apoi botoşănenii, cel mai probabil după intrarea în vigoare a bugetului, vor putea aplica pentru subvenţionarea cu 90% a montării de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp. Limita maximă a subvenţiei este de 20.000 de lei.

Pentru obţinerea subvenţia, doritorii trebuie să meargă la un instalator validat de AFM, pentru înscriere, cu următoarele documente: cerere de finanţare tehnoredactată, copia actului de identitate, extrasul de Carte Funciară nu mai vechi de 30 zile, rezultat pentru dreptul de proprietate, şi dovezi că nu are restanţe la taxe şi impozite. Apoi, în termen de 90 de zile, trebuie să obţină un acord de la furnizorul-distribuitor de energie electrică, după aceea urmează montajul.

Surplusul de energie va fi livrat în reţeaua naţională, de unde se pot primi şi bani. Aceştia vor fi plătiți de către furnizorul de energie electrică.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
30.5 ° C
30.6 °
28.6 °
51 %
2.2kmh
9 %
vin
30 °
S
25 °
D
31 °
lun
36 °
mar
35 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...