duminică, mai 4, 2025
AcasăLocal BTTaximetrist atacat de doi clienţi. Suspecţii prinşi de poliţişti

Taximetrist atacat de doi clienţi. Suspecţii prinşi de poliţişti

Un taximetrist din municipiul Botoşani a fost atacat, ieri seară, de doi indivizi care au încercat mai apoi să-i fure şi maşina. Suspecţii au fost identificaţi în scurt timp de poliţişti, iar cazul se află în atenţia procurorilor. Potrivit primelor informaţii, ieri seară un taximetrist în vârstă de 36 de ani a fost direcţionat de către dispeceratul unităţii de taxi pentru a prelua o comandă pe strada Griviţa. Ajuns la locul solicitării, a observat că persoanele care au efectuat comanda se aflau în stare de ebrietate, iar la un moment dat le-a cerut acestora să coboare din vehicul. Indivizii au început să îl lovească pe taximetrist cu pumnii, între cei trei având loc o altercaţie. În timpul agresiunii, taximetristul a reuşit să ia telefonul mobil şi a sunat la 112 pentru a solicita intervenţia poliţiştilor, însă în acele clipe unul dintre atacatori a urcat la volanul taximetrului şi a plecat cu autoturismul pe care l-a condus pe o distanţă scurtă, ulterior abandonându-l. „În urma investigaţiilor efectuate de echipajul de poliţie ajuns la locul intervenţiei au fost identificaţi doi bărbaţi în vârstă de 39 şi 42 de ani, pe care persoana vătămată i-a recunoscut ca fiind persoanele care l-au agresat, aceştia fiind conduşi la sediul poliţiei pentru audieri. Pe parcursul verificărilor s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de bărbatul de 39 de ani. Întrucât acesta a refuzat testarea alcoolscopică, el a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Pe numele celor doi bărbaţi a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, furt în scop de folosinţă şi conducere sub influenţa alcoolului, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă o soluţie conform prevederilor Codului de Procedură Penală.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17.8 °
15.5 °
63 %
3.1kmh
42 %
D
29 °
lun
16 °
mar
12 °
mie
11 °
J
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...