spot_img
sâmbătă, decembrie 13, 2025
AcasăLocal BTAfacerist botoșănean implicat într-un accident în fața casei (video)

Afacerist botoșănean implicat într-un accident în fața casei (video)

Omul de afaceri Mihai Tincu a fost, miercuri dimineață, victima unui accident rutier produs la ieșirea din municipiul Botoșani spre Iași.

Director al fabricii de confecții Rapsodia Conf, consilier local, dar și președinte al organizației municipale a PSD, omul de afaceri se afla la volanul autoturismului său de teren Mercedes Benz GLK, iar la un moment dat acesta a fost lovit în spate, violent, de un autoturism Volkswagen, care circula în același sens cu el.

Accidentul s-a produs chiar în fața locuinței omului de afaceri.
În urma impactului, Mihai Tincu a acuzat dureri la spate, însă nu a mers în prima fază la spital.

De asemenea, unul dintre pasagerii mașinii care a produs accidentul a acuzat dureri, însă și acesta a refuzat să fie preluat de ambulanță.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

2 COMENTARII

Botoșani
cer acoperit de nori
5.6 ° C
6.6 °
5.6 °
79 %
4kmh
100 %
S
7 °
D
7 °
lun
9 °
mar
9 °
mie
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Diferența între un copil de 5,5 kg și unul prematur, ambii născuți la Maternitatea Botoșani.

EDITORIAL

Documentarul Recorder se înscrie, din supărător de multe puncte de vedere, în categoria „Știe tot satul ce știe și bărbatul”. Da, mi-am permis să...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...