marți, iulie 8, 2025
AcasăLocal BTSe răceşte vremea. Temperaturi sub pragul de îngheţ, prognozate pentru această săptămână

Se răceşte vremea. Temperaturi sub pragul de îngheţ, prognozate pentru această săptămână

După trei săptămâni cu vreme capricioasă, în care temperaturile ridicate, apropiate de recordul lunii martie, au oscilat cu cele foarte reci, în dinţi de fierăstrău, săptămâna aceasta vom avea parte de o vreme rece, chiar extrem de rece, cu minime ce vor coborî sub pragul de îngheţ, mai ales la mijlocul săptămânii.

Cea mai „frumoasă” zi a acestei săptămâni este cea de astăzi, când temperaturile maxime se vor apropia de 14°C, iar minimele vor fi în jurul a 4°C. Astăzi, meteorologii prognozează şi ploi sporadice, în special în a doua parte a zilei.
De mâine, vremea se răceşte accentuat, maximele 11°C, marţi şi vineri, în timp ce miercuri şi joi acestea nu vor depăşi 7°C-8°C. Minimele vor fi în jurul pragului de îngheţ şi vor coborî frecvent sub acesta. Cea mai friguroasă zi a săptămânii va fi cea de miercuri, când percepţia de frig va fi accentuată şi de vânt. De altfel, de marţi până joi, vântul va atinge viteze de până la 30 de kilometri pe oră.

Pe finalul săptămânii vremea se va încălzi uşor, dar nu va atinge încă normalul termic al perioadei, temperaturile maxime prognozate fiind de 11°C-12°C, în timp ce minimele vor urca spre 3°C-4°C.

Fermierii speră ca frigul să nu se întindă pe multe zile şi să nu atingă valori negative prea scăzute pentru a nu afecta copacii şi viţa-de-vie. În această perioadă, speciile de pomi fructiferi „seminţoase” (măr, păr, gutui) sunt stadiu de repaus vegetativ, iar la cele „sâmburoase” (cireş, vişin, cais, piersic, prun) vor continua umflarea mugurilor de rod şi chiar vor apărea înmuguriri la soiurile timpurii. În această perioadă, la viţa-de-vie se înregistra faza de „plâns”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
32.7 ° C
33.3 °
32.6 °
35 %
6.5kmh
56 %
mar
35 °
mie
29 °
J
15 °
vin
23 °
S
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu doar oamenii înfruntă cu greu căldura în această perioadă.

EDITORIAL

Nu e deloc întâmplător faptul că grosul măsurilor de austeritate lovesc în Educație. Poate puțin surprinzător, în condițiile în care situația în care a...

EPIGRAMA ZILEI

Acest jupuit de piei Denumit măsură bună E exact ca la evrei: Taie unde tre' să pună!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...