vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTTransfer cu elicopterul blocat de condiţiile meteo

Transfer cu elicopterul blocat de condiţiile meteo

O pacientă aflată în spital în stare gravă a fost trimisă la Târgu Mureş cu o ambulanţă, deşi cadrele medicale au solicitat transferul de urgemţă pe calea aerului.

Din cauza condiţiilor meteorologice din Munţii Carpaţi, care ar fi trebuit traversaţi pentru ca aeronava SMURD să ajungă la Târgu Mureş, s-a luat decizia transferului acesteia pe cale terestră.

Pacienta, în vârstă de 60 de ani, a fost supusă unei intervenţii de proteză de valvă aortică la Târgu Mureş cu mai mult timp în urmă, însă ulterior a dezvoltat o complicaţie, astfel că a fost necesar tranmsportul ei din nou în centrul medical în care a fost operată.

Deşi starea ei impunea transportul rapid pe calea aerului, condiţiile meteo nu ar fi permis elicopterului SMURD să traverseze munţii, astfel că femeia a fost transportată cu o ambulanţă de la Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.9 °
17.6 °
38 %
2.2kmh
5 %
vin
24 °
S
26 °
D
28 °
lun
15 °
mar
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...