spot_img
duminică, decembrie 14, 2025
AcasăLocal BTŞofer turmentat prins la volan de poliţiştii de frontieră

Şofer turmentat prins la volan de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un autoturism, deşi era în stare de ebrietate. Cazul a fost descoperit la sfârşitul săptămânii trecute, când poliţiştii de frontieră au oprit în trafic pentru control, pe raza satului Fundu Herţii, comuna Cristineşti, un Opel Zafira, condus de C.D., în vârstă de 43 de ani. Cu ocazia controlului, cei din patruă au sesizat că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Dorohoi în vederea testării cu aparatul etilotest, aparatul indicând o îmbibaţie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acuzat de conducere sub influenţa alcoolului, bărbatul s-a ales cu un dosar penal

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
1.2 ° C
2.7 °
1.1 °
94 %
2.8kmh
9 %
D
6 °
lun
8 °
mar
9 °
mie
8 °
J
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu un pic de îndemânare, poți încurca lumea și dacă ai mașină foarte mică.

EDITORIAL

Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...