vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTRănit grav de propria coasă

Rănit grav de propria coasă

Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost la un pas de o moarte cumplită. În vârstă de 41 de ani, din Săveni, bărbatul a ajuns la spital cu o plagă înjunghiată, însă nu cauzată de vreun agresor, ci de propria neatenţie.

Bărbatul se afla în curtea casei, iar la un moment dat, când se afla în preajma unor unelte de grădinărit,s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate. Din nefericire, pe locul în care a căzut se afla şi coasa cu care tocmai terminase treaba în grădină, iar vârful ascuţit al uneltei i-a intrat acestuia în piept, chiar în zona inimii.

Plin de sânge şi speriat, acesta a sunat la 112, la faţa locului ajungând în scurt timp ambulanţa cu medic a Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), care i-a acordat acestuia primul ajutor. „Pacientul a suferit o plagă înjunghiată, cu hematom hemitorace stâng, precordial. A fost transportat la Urgenţe, de unde a intrat direct în sala de operaţii, pentru a fi scos acel cheam de sânge”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Booşani.

Ulterior, bărbatul a fost internat pe secţia de chirurgie, pentru a fi monitorizat, starea lui fiind stabilă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.9 °
17.6 °
38 %
2.2kmh
5 %
vin
24 °
S
26 °
D
28 °
lun
15 °
mar
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...