duminică, iunie 15, 2025
AcasăLocal BTLa volan, aproape de comă alcoolică

La volan, aproape de comă alcoolică

Un dorohoian care a plecat la drum cu maşina, cu toate că era beat criţă, a fost prins ieri de poliţişti. În vârstă de 50 de ani, bărbatul a fost reperat de un echipaj al Biroului Rutier Dorohoi pe drumul naţional DN 29A. Aflat la volanul unui autoturism, dorohoianul a fost tras pe dreapta pentru verificări şi, întrucât poliţiştii au simţit un miros puternic de alcool venind dinspre el, au decis să-l verifice cu etilotestul. Cum valoarea rezultată a fost de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, de trei ori mai mult decât valoarea care face diferenţa dintre contravenţie şi infracţiune în ceea ce priveşte conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii l-au condus pe bărbat la spital pentru stabilirea alcoolemiei. Acuzat de conducere sub influenţa alcoolului, dorohoianul s-a ales cu un dosar penal. În plus, poliţiştii i-au reţinut şi permisul de conducere, până la finalizarea cercetărilor.

Poliţiştii spun că de regulă alcoolemia în sânge reprezintă dublul valorii indicată de etilotest. Aplicând această formulă, rezultă că dorohoianul ar fi avut o alcoolemie în sânge de aproape 2,4 gram pe litru, o valoare foarte apropiată de coma alcoolică, însă această îmbibaţie are efecte diferite de la o persoană la alta, în funcţie de constituţia fizică.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
22.7 ° C
22.8 °
22.7 °
49 %
5.7kmh
74 %
D
24 °
lun
25 °
mar
22 °
mie
24 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aici nu e destul de clar, că nu știi ce se întâmplă dacă-l boțești, nu-i pasă, se bucură, ori îl bate soacra când ajunge...

EDITORIAL

E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...

EPIGRAMA ZILEI

Mă tot întreb, și nu de ieri Ci chiar de când s-au fabricat : De ce nu s-or fi inventat Și camere de ... dat vederi ?   -Dumitru...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...