duminică, mai 4, 2025
AcasăLocal BTEdilii inventariază pagubele produse de natura dezlănţuită

Edilii inventariază pagubele produse de natura dezlănţuită

Natura dezlănţuită a produs mai multe pagube în municipiul Botoşani. Copaci rupţi, pietriş de pe străzile nemodernizate angrenat de pâraiele formate, gropi de mari dimensiuni apărute tot pe străzile nemodernizate, mâl adunat în unele intersecţii  – acestea au fost câteva dintre problemele semnalate ieri edililor botoşăneni.

„Au fost mai mulți arbori doborâți pe strada Adrian Adamiu şi în cimitirul din Zona Industrială. În zona Casei Corpului Didactic şi lângă sediul Poliţiei Rutiere au fost crengi de mari dimensiuni care au căzut. De altfel, toată Zona Industrială a fost afectată de un vânt puternic și de gheață şi acolo au căzut mai mulţi copaci”, a declarat Marian Murariu, viceprimar al municipiului.

Pe strada Grigore Antipa a apărut din nou o groapă foarte mare, deoarece canalizarea din zonă nu a mai făcut faţă cantităţii imense de apă.

„Colegii de la Direcția Edilitare, împreună cu cei de la Nova Apaserv și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Primărie fac o evaluare a tuturor pagubelor produse aseară (duminică seară – n.r.). Vom face o notă de constatare și încercăm să obținem niște fonduri de la Prefectură”, a mai spus Marian Murariu.

În următoarele zile, edilii botoşăneni vor prezenta o situaţia centralizată a pagubelor, cu speranţa că vor putea obţine fonduri pe situaţii de urgenţă pentru remedierea problemelor apărute, în special pe străzile nemodernizate. O solicitare similară a fost făcută şi după ploile din vara trecută, însă de la nivel central s-au primit fonduri doar pentru consolidarea unui pod la ieşirea din municipiu spre Răchiţi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
69 %
2.2kmh
100 %
D
23 °
lun
18 °
mar
15 °
mie
11 °
J
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...