luni, octombrie 20, 2025
AcasăLocal BTMașină luată de viitură la Ștefănești

Mașină luată de viitură la Ștefănești

Un autoturism a fost distrus în totalitate după ce a căzut pradă, marți după-amiază, furiei apelor.

Mașina a ajuns într-un șanț, după ce a fost luată de o viitură. Șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, din cauza apei de pe carosabil, iar de acolo a ajuns într-un șanț betonat.

Accidentul a avut loc în dreptul orașului Ștefănești, iar inițial șoferul a sunat la 112 și a spus că sunt trei persoane blocate în mașină.

La fața locului au ajuns polițiștii, pompierii și un echipaj de ambulanță, însă între timp botoșăneanul și cei doi minori au reușit să iasă singuri din mașină și să scape de furia apelor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
10.6 ° C
10.6 °
10 °
51 %
2.9kmh
3 %
lun
9 °
mar
13 °
mie
15 °
J
17 °
vin
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când te cheamă clientul, nu ai ce face.

EDITORIAL

„Coaliția de guvernare” arată ca o căsnicie aranjată între două familii care se urăsc dar nu-și permit divorțul. PSD și PNL trăiesc împreună de...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...