marți, iunie 17, 2025
AcasăLocal BTOctogenar prădat de doi copii

Octogenar prădat de doi copii

Un octogenar din comuna Santa Mare a fost prădat, la sfârşitul săptămânii trecute, de doi puştani în vârstă de 16 şi respectiv 14 ani. Fapta a ieşit la iveală abia ieri, când bătrânul a mers la poliţie şi a reclamat cele întâmplate. Ulterior, anchetatorii au ajuns şi la cei doi suspecţi, care au fost acuzaţi de furt.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean, furtul ar fi avut loc sâmbătă, pe 13 iulie a.c., când cei doi minori l-au ajutat pe bărbatul în vârstă de 84 de ani la diverse activităţi gospodăreşti, după care, profitând de neatenţia acestuia, i-au furat din buzunarul unei haine suma de 850 de lei.

Având în vedere vârsta suspecţilor, băieţii urmează să fie expertizaţi pentru a se stabili dacă au comis fapta cu discernământ, după care la finalul cercetărilor se va propune o soluţie procedurală.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17.8 °
15.6 °
64 %
1.5kmh
45 %
lun
19 °
mar
25 °
mie
25 °
J
27 °
vin
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...