sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocal BTSinucidere la Hotel Rapsodia

Sinucidere la Hotel Rapsodia

Un cetățean de naționalitate egipteană, cazat în hotelul din centrul orașului, a fost găsit, vineri după-amiază, fără suflare în camera sa de hotel.

Bărbatul, de 50 de ani, stabilit în Botoșani, a fost descoperit de către angajații hotelului, alertați de un membru al familiei acestuia, care a venit la hotel.

Se pare că bărbatul găsit fără suflare în camera de hotel și-a anunțat gestul printr-un mesaj, astfel că persoana alertată a ajuns la hotel pentru a cere să intre în camera acestuia și să verifice starea lui.

Angajații hotelului au anunțat și poliția, după care au intrat în camera în care era cazat bărbatul, găsindu-l pe acesta fără suflare. La fața locului au ajuns în scurt timp medicii legiști și polițiști criminaliști, care au identificat lângă trupul acestuia câteva sticle de băuturi, precum și câteva folii de medicamente.

Trupul neînsuflețit al cetățeanului egiptean a fost preluat de medicii legiști pentru efectuarea unei autopsii și pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

Bărbatul era stabilit cu familia în Botoșani.

Poliția a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
36 %
2.5kmh
35 %
S
27 °
D
26 °
lun
16 °
mar
10 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...