luni, octombrie 13, 2025
AcasăLocal BTIgnoranța oamenilor face victime și în rândul animalelor

Ignoranța oamenilor face victime și în rândul animalelor

Pompierii din Săveni au avut parte, azi dimineață, de o misiune mai puțin obișnuită. Ei au fost solicitați să intervină pentru a salva un cal rămas captiv într-o gaură de aproximativ jumătate de metru apărută într-un pod din Sat Nou, orașul Săveni.

Animalul a nimerit în gaura apărută între cele două plăci care formau podul și risca să se rănească destul de grav.  Rămas doar cu capul și cu un picior la suprafață, calul a fost prins cu mai multe corzi, iar la final pompierii au reușit să-l extragă.

Intervenția a durat circa 20 de minute, însă cazul a ajuns în atenția autorităților care urmează să stabilească dacă podul cu pricina mai poate fi folosit în siguranță.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
7.7 ° C
7.7 °
5.5 °
80 %
2.1kmh
77 %
lun
8 °
mar
11 °
mie
11 °
J
13 °
vin
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La prefectură videoconferințele ies din dulap.

EDITORIAL

România a intrat într-o fază politică stranie: reformele nu mai despart puterea de opoziție, ci pe fiecare partid de el însuși. Coaliția care guvernează...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...