marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BT„Casă” căutată pentru doi pui de barză răniți

„Casă” căutată pentru doi pui de barză răniți

Cele doi pui de barză salvați la sfârșitul lunii iulie sunt pe cale să părăsească adăpostul cabinetului medical în care au fost tratate, chiar dacă unul dintre ei are un picior amputat.

Cristina-Ionela Kashyap, șeful Gărzii de Mediu Botoșani, le caută un nou adăpost pentru sezonul rece. Inițial se intenționa contactarea grădinii zoologice de la Rădăuți, dar medicii veterinari care le-au tratat s-au opus acestei idei. În aceste condiții s-a luat contact cu o asociație de protecția a păsărilor din Sibiu, care a fost de acord să le primească imediat ce au locuri disponibile, da botoșănenii trebuie să le asigure transportul până în județul din inima țării.

Starea de sănătate a berzelor este una bună. Cea cu piciorul amputat coboară și urcă singura din cuibul improvizat. Ambele mănâncă aproximativ câte un kilogram de inimi de pui pe zi. Vom căuta cea mai bună soluție de integrare. Țin să mulțumesc personalului din cadrul cabinetului medical și echipei de salvatori pentru profesionalismul și generozitatea de care au dat dovadă”, a declarat Cristina-Ionela Kashyap.

Cele două berze au fost găsite la sfârșitul lunii iulie, ambele cu probleme la picioare în urma unor accidente.

La nivelul județului Botoșani au fost recenzate în acest an 92 de cuiburi de barză albă. Unul dintre acestea, situat în comuna Coțușca, este considerat cel mai nordic din țară.

Barză albă este protejată de mai multe legi, omorârea, spargerea ouălelor sau distrugerea cuiburilor fiind considerate infracțiuni.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
49 %
3.7kmh
6 %
mar
22 °
mie
26 °
J
29 °
vin
32 °
S
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...