vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTAmenzi de 15.000 de lei după afaceri ilegale cu lemne

Amenzi de 15.000 de lei după afaceri ilegale cu lemne

Doi agenți economici din Flămânzi, care ar fi vândut lemne fără efectuarea menţiunilor în Sistemul informatizat de urmărire a materialelor lemnoase, au fost amendați cu 15.000 de lei. Sancțiunile au fost alicate în urma unui control efectuat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Suceava şi Direcţia Silvică Botoşani, în perioada 17-18 septembrie a.c.

Astfel, cu ocazia verificărilor, echipele de control au constatat că cei doi agenți economici au expediat 16,73 m.c. material lemnos în valoare de peste 10.600 de lei, fără respectarea prevederilor legale. Prin urmare, pe lângă sancțiunile aplicate, echipele de control au dispus și confiscarea sumei de 10.691 lei, reprezentând contravaloarea celor 16,73 m.c. material lemnos.

Potrivit reprezentenților Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani, controlul organizat la Flămânzi a vizat prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
27.7 ° C
27.7 °
26.6 °
50 %
5.5kmh
0 %
vin
31 °
S
25 °
D
31 °
lun
38 °
mar
36 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...