În sfârşit, documentele mai pomenesc o serie de mici slugi domneşti, martori la vânzarea-cumpărarea de pământuri, sau hotarnici, ridicaţi probabil din rândul răzeşilor, uneori desemnaţi de aceştia spre a-i reprezenta, cum este cazul vătămanului de Necşeni. Astfel, pe la 1603 e menţionat Ionaşco, păhărnicel din Orăşeni. La 22 aprilie 1633, Tiron, vătămanul din Necşeni şi Gavril, ureadnic din Onţeni, ambele sate din ocolul târgului, semnau un zapis de mărturie; la 31 martie 1663, martor la Băluşeni era Gheorghiţă, „feciorul lui Pavăl, jitnicer de Cătămărăşti”.
După cum de observă din cele prezentate până acum, vornicii Botoşanilor aveau în subordine un numeros aparat administrativ, fiscal şi militar, format din reprezentanţi ai boierimii scăpătate şi mazililor din regiune. Ei îi suplineau pe vornici în exercitarea atribuţiilor mai mărunte, cele mai multe dintre ele referindu-se la satele din ocol şi din ţinut. Multe dintre documente reclamă abuzurile acestor slujbaşi domneşti, făcute cunoscute domnului şi datorate fie excesului de zel în îndeplinirea unor porunci, fie pur şi simplu dorinţei individuale de căpătuire. La 19 martie 1651, intervenind în pricina dintre locuitorii din Dracşani şi dregătorii Botoşanilor, Vasile Lupu voievod arăta că „acum, de la o vreme încoace, diregătorii de Botoşani îmblă de fac nevoie şi val oamenilor de bani şi-i dezbracă[…]”.
Cele mai multe dintre aceste atribuţii erau delegate, succesiv, de la domn la vornicii Botoşanilor sau pârcălabul de ţinut, iar de la aceştia către numeroşii dregători mai mici şi slujitori ai lor. La 13 iulie 1804, răspunzând unei jalbe referitoare la încălcarea unei părţi din moşia Vlădeni, Alexandru Moruzi voievod scria vornicilor de Botoşani, poruncindu-le să rânduiască dintre mazilii din ţinut oameni cu ştiinţă pentru a merge la faţa locului şi a face hotarnica. Cu alt prilej, la 17 iulie 1806, o scrisoare plecată de la Vistieria Moldovei şi adresată lui Grigori Tomiţa „ot vist<erie>”, îi cerea acestuia să dea sfârşit „catagrafiíi vitelor” şi să ceară vornicilor de Botoşani „ca să-ţi rânduiască un mazâl – doi, oamini cu ştiinţă şi înţălegiri. În ambele cazuri, simpla condiţie de mazil nu era suficientă pentru îndeplinirea slujbei, cerându-se şi anumite calităţi ce trebuiau întrunite în persoana respectivului slujbaş.
Unele dintre dregătoriile „de ţară” , purtând o puternică influenţă orientală, turcească în particular, ilustrau elocvent statutul politico-juridic al ţării şi penetrarea administraţiei sale locale de către elementele turco-levantine. Şi în acest domeniu, începutul prefacerilor şi al constituirii unui aparat fiscal, politico-administrativ şi militar modern, îl va prefigura Regulamentul Organic, intrat în vigoare în Moldova la 1 ianuarie 1832.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
