marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BTLa spital după o cădere de pe scaun

La spital după o cădere de pe scaun

Un bărbat de 40 de ani, din Copălău, a ajuns la spital după ce a căzut de pe scaun. Deşi distanţa de la care acesta a căzut este una aproape nesemnificativă, starea gravă în care a ajuns la spital i-a uimit şi pe medici.

Incidentul a avut loc chiar la domiciliul bărbatului, în timp ce acesta lua masa, servind  și un pahar de vin. La un moment dat, bărbatul a ameţit, s-a dezechilibrat şi a căzut de pe scaunul pe care stătea, însă a căzut în cel mai nefericit mod, lovindu-se puternic la cap.

Un echipaj medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă a fost solicitat la faţa locului de către membrii familiei, bărbatul primind primul ajutor, după care a fost transportat la spital. Supus unui examen la computerul tomograf, acesta a fost diagnosticat cu un traumatism cranian, dar şi cu accident vascular cerebral, cadrele medicale punând căderea de pe scaun pe seama acestei afecţiuni.

Ulterior, acesta a fost internat pe secţia de neurochirurgie, pentru a fi ţinut sub tratament şi observaţie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
13.3 °
73 %
2.6kmh
3 %
mar
26 °
mie
26 °
J
29 °
vin
31 °
S
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...