sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocal BTUn nou ultramaraton pentru Iulian Rotariu, în Africa

Un nou ultramaraton pentru Iulian Rotariu, în Africa

Plutonierul adjutant Iulian Rotariu, pompierul botoșănean care în urmă cu mai puţin de o jumătate de an a reuşit să se claseze pe locul I la ultramaratonul „The Track” Australia, dar și să stabilească un nou record al întrecerii, obţinând un timp cu șapte ore mai bun decât câştigătorul competiţiei din 2017, pleacă pe 03 noiembrie spre Mozambic pentru o nouă provocare – ultramaratonul „Ultra Africa Race”. Competiția se va desfășura în perioada 10 – 14 noiembrie, între provinciile Gaza și Inhambane din sudul Mozambicului și va alinia la start 16 dintre cei mai buni alergatori de ultramaraton extrem din lume. Iulian Rotariu este primul și singurul român înscris în această cursă, organizată de cei de la Canal Aventure.

Concurenții vor avea de parcurs 220 de km în cinci etape, urmând intinerariul marcat de organizatori. Cursa va fi anevoiasă întrucât vor alerga prin neîmblânzita pădure tropicală, dar și pe plaja oceanului Indian în condiții de umiditatea ridicată, arșița și dune de nisip.Aceasta va fi tot o cursă autosusţinută, participanții urmând să-şi poarte echipamentul şi hrana într-un rucsac. Vor fi puncte de control localizate la intervale regulate, iar fiecare noapte va fi petrecută în cort. Organizatorii vor asigura numai suport tehnic şi o echipă medicală, dar şi apa necesară.

Subofiţer operativ în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, plt. adj. Iulian Rotariu a participat la mai multe competiţii de anduranţă. El s-a făcut remarcat după ce în iunie 2016 a reuşit să se claseze pe locul I la categoria lui de vârstă la „Gobi March” desfăşurat în China. Patru luni mai târziu el a egalat performanţa la ultramaratonul „Atacama Crossing”, desfăşurat în Chile. În mai 2017 el a participat şi la „Sahara Race” organizat în Namibia, unde s-a clasat din nou pe locul I la categoria lui de vârstă şi locul IV la general, situaţia repetându-se în noiembrie 2017 când a participat la „Roving Race” derulat în Patagonia Argentina. În decembrie 2018, Iulian Rotariu s-a clasat al doilea în „The Last Deserts” Antarctica. Ultima și cea mai mare performanță a fost realizată în mai anul acesta, în Australia.

Fără să fie sportiv de performanţă şi fără să fie legitimat la vreun club, plt. adj. Iulian Rotariu a început să alerge în urmă cu aproape 11 ani, când a ajuns la spital cu fiul său şi, pentru a-şi consuma stresul, a început să alerge în jurul spitalului. Ulterior, el a început să participe la concursurile organizate de Ministerul Afacerilor Interne, reprezentând Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoşani. După numai câteva curse, reprezentanţii Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism l-au rugat să-i reprezinte în competiţii, iar din acel moment a început să participe la cursele internaţionale, încercând să dovedească tuturor că limitele pot fi depăşite.

Și de această dată, Iulian va alerga în scop caritabil, încercând să sprijine în acest mod activitatea Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.7 ° C
16.7 °
16.6 °
63 %
2.3kmh
8 %
S
30 °
D
26 °
lun
17 °
mar
13 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...