sâmbătă, august 23, 2025
AcasăLocal BTVitezomani trași pe dreapta de polițiști

Vitezomani trași pe dreapta de polițiști

Joi, pe 12 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier au organizat o acţiune pe raza întregului judeţ, pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care încalcă prevederile privind regimul legal de viteză.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 52 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora depăşind suma de 10.000 de lei. Dintre acestea, 30 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Polițiștii spun că astfel de activităţi vor continua şi în perioada următoare, pentru asigurarea unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
92 %
5.8kmh
100 %
S
23 °
D
19 °
lun
25 °
mar
28 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantier arheologic în plin centrul oraşului. S-o fi descoperit că reţelele de apă şi canalizare sunt din anctichitate.  

EDITORIAL

În toamna lui 1995, la puțină vreme după ce am devenit student, a avut loc cea mai amplă mișcare de protest a studenților, finalizată...

EPIGRAMA ZILEI

M-a-ntrebat iubita dacă Fusta nouă-i vine bine Și i-am spus că pentru mine E mai bine când ... îi pleacă!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...