luni, iulie 7, 2025
AcasăLocal BTArestat pentru tentativă de omor, după un conflict tranșat cu cuțitul

Arestat pentru tentativă de omor, după un conflict tranșat cu cuțitul

Un individ din comuna Văculești a fost arestat preventiv ieri, în urma unei decizii a Tribunalului Botoșani, sub acuzația de tentativă de omor.

Potrivit anchetatorilor, agresiunea a avut loc sâmbătă seara când individul, Ilie Florin L., care trăiește în concubinaj cu o localnică, a avut un conflict spontan cu fiul femeii venit în vizită. Pe fondul disputei, bărbatul a luat un cuțit și l-a înjunghiat pe tânăr în zona inimii.

Rănit grav, tânărul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital, iar cazul a ajuns în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. Găsit la domiciliu, individul a fost ridicat pentru audieri, după care procurorii au formulat propunere de arestare preventivă.

Prezentat în fața judecătorilor de drepturi și libertăți, Ilie Florin L. a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și introdus în arestul poliției.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.8 ° C
20.6 °
15.5 °
86 %
1.1kmh
5 %
lun
34 °
mar
35 °
mie
29 °
J
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...