sâmbătă, iulie 5, 2025
AcasăLocal BTTrimis în arestul poliţiei, după ce s-a răzbunat că a fost părăsit

Trimis în arestul poliţiei, după ce s-a răzbunat că a fost părăsit

Un tânăr în vârstă de 17 ani, din comuna Cristeşti, a fost reţinut luni de poliţiştii botoşăneni, după ce s-a răzbunat pe fosta prietenă, care a decis să se despartă de el.

Ieşirea violentă a tânăruui, care l-a adus în această situaţie, ar fi avut loc în noaptea de 2 spre 3 ianuarie a.c., când adolescentul, supărat că a fost părăsit, a aşteptat-o pe fosta amică în faţa casei părinţilor ei şi, după câteva reproşuri directe, a lovit-o cu pumnii pe tânăra de 20 de ani, după care i-a smuls telefonul mobil din mână şi l-a aruncat pe asfalt, aparatul făcându-se bucăţi.

Incidentul a fost reclamat la poliţie abia în cursul zilei de ieri, iar cu ocazia cercetărilor efectuate poliţiştii au stabilit că agresiunea a avut loc chiar pe drumul public, pe fondul unor neînţelegeri legate de relaţia pe care au avut-o cei doi, prejudiciul cauzat prin distrugerea telefonului fiind estimat la 4.500 de lei.

“Pe numele tânărului de 17 ani a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă al IPJ Botoşani. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, cercetările fiind efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
16.2 ° C
18.6 °
16.1 °
66 %
2.2kmh
74 %
S
25 °
D
31 °
lun
33 °
mar
36 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...