luni, mai 5, 2025
AcasăLocal BTPoliţiştii botoşăneni au dat din nou startul „Şcolii Siguranţei Tedi”

Poliţiştii botoşăneni au dat din nou startul „Şcolii Siguranţei Tedi”

Programul educațional național „Școala Siguranței Tedi” va continua și în acest an. Ajuns la cea de a cincea ediție, programul va reuni, la nivelul judeţului Botoşani, 32 clase din cadrul şcolilor gimnaziale. Primele activităţi au avut loc în data de 21 ianuarie a.c., la Şcoala Gimnazială nr. 11 Botoșani, când poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii s-au întâlnit cu elevii clasei întâi de la această unitate de învăţământ.„Întâlnirile poliţiştilor cu copiii au avut un caracter interactiv, în cadrul cărora copiii au primit sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte pe stradă, când sunt pietoni, cu bicicleta sau doar pasageri în maşină/ microbuz şcolar, precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie”, se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean.

Poliția Română este partener în programul educațional național Școala Siguranței Tedi, prin intermediul căruia elevii de clasa I își însușesc informaţii utile pentru siguranţa personală. Acesta se concentrează pe identificarea potențialelor riscuri, prezentându-le elevilor și părinților acestora pericolele care îi pot afecta pe cei mici, acasă, la școală sau în vacanţă, precum şi modalităţile de prevenire. Copiii sunt implicaţi în activităţi informativ-educative coordonate de învăţători, cu sprijinul reprezentanţilor Poliţiei Române, iar Tedi asigură suportul didactic prin materiale educative complexe şi atractive pentru elevi. La finalul programului, copiii vor fi capabili să identifice situaţiile de risc la care pot fi expuşi şi să adopte măsuri de prevenire adecvate.

Activităţile educative desfăşurate în cadrul programului Școala Siguranței Tedi vizează siguranţa în drum spre şcoală, siguranţa în şcoală, acasă şi în vacanță. Activităţile se desfăşoară pe baza materialelor educaţionale şi a scenariilor didactice din cadrul programului Școala Siguranței Tedi. Toate informațiile şi noutăţile legate de acest program pot fi accesate online, pe www.scoalatedi.ro.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.7 ° C
16.7 °
16.1 °
87 %
0.9kmh
99 %
D
17 °
lun
16 °
mar
16 °
mie
10 °
J
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...