marți, august 26, 2025
AcasăLocal BTInstanţele paralizate de protestul magistraţilor şi al grefierilor

Instanţele paralizate de protestul magistraţilor şi al grefierilor

Acţiunea de protest declanşată de magistraţi şi de grefieri a afectat activitatea Tribunalului Botoşani, dar şi a celor patru judecătorii din judeţ. Astfel, chiar dacă s-au prezentat în instanţe, conform programărilor, magistraţii nu au administrat niciun fel de probe, ci au dat noi termene de judecată. La fel, grefierii nu au desfăşurat niciun fel de activităţi, ei fiind hotărâţi să continue acţiunea de protest dacă legea privind eliminarea pensiei de serviciu va fi promulgată. “Singurele dosare în care procesele s-au judecat au fost cauzele urgente, cu arestaţi. Cât priveşte situaţia din zilele viitoare, rămâne să vedem ce se va stabili în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor”, a spus un magistrat botoşănean.

De partea cealaltă, în cadrul parchetelor, procurorii şi-au continuat activitatea în mod normal, fiind asigurate inclusiv audienţele şi celelalte activităţi cu publicul. În schimb, grefierii din cadrul unităţilor de parchet au aderat la acţiunea de protest declanşată de toate organizaţiile profesionale şi au efectuat numai activităţile urgente, fiind asigurată în acest fel şi treimea din activitate prevăzută de legea privind soluţionarea conflictelor de muncă. „În funcție de soluțiile legislative care vor fi adoptate de către Parlament sau asumate de către Guvern și în urma concluziilor ședinței cu prim-ministrul României, se va întruni Adunarea Generală Extraordinară a SNGJ Dicasterial pentru a hotărî formele de protest ce vor fi asumate în continuare”, se arată într-un comunicat al grefierilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
13.9 ° C
14.6 °
12.8 °
68 %
1.7kmh
82 %
mar
26 °
mie
28 °
J
33 °
vin
35 °
S
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se cunoaşte că se cam încheie sezonul concediilor.  

EDITORIAL

Cu peste 30 ani în urmă, David Mustaine, genialul lider al trupei de rock Megadeth, compunea o piesă care s-a dovedit a fi premonitorie....

EPIGRAMA ZILEI

Zodiacul, bată-l focul Le-a zădărnicit norocul, Cuplarea fiind bizară : Pește el iar ea ... fecioară! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...