vineri, iunie 20, 2025
AcasăLocal BTCentrul de Creaţie a editat un album cu lucrările artistului plastic Marcel...

Centrul de Creaţie a editat un album cu lucrările artistului plastic Marcel Alexa

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani a realizat Albumul de pictură cu lucrările artistului plastic Marcel Alexa, album intitulat sugestiv „Fereastra spre amintiri”. Pe 1 februarie, începând cu ora 13.00, instituţia va găzdui lansarea albumului şi deschiderea expoziţiei „Fereastra spre amintiri”.

„Instituția noastră a optat pentru această editare deoarece legătura artistului cu universul patriarhal este una de lungă durată și în același timp, trainică, dânsul petrecându-și copilăria alături de bunici în mediul rural și având posibilitatea să îndrăgească elemente ale culturii materiale și spirituale populare, exemplificate în multe dintre lucrări. Din acest motiv, albumul este bine structurat și întemeiat pe trei secțiuni: universul patriarhal, natura statică și Botoșanii de altădată”, se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea CJCPCT.

Tot aici se precizează că albumul este realizat în condiţii grafice excelente, asigurate de specialistul Dragoș Lespezeanu. Albumul s-a bucurat de aprecierile criticului de artă Felicia Acsinte din Iași, absolventă a Facultății de Arte Vizuale din Iași.

Tematica etnografică abordată de artist a fost prezentată cu multe detalii de către etnograful instituției Margareta Mihalache, iar tematica legată de Botoșanii de altădată a beneficiat de o excelentă descriere din partea istoricului Gheorghe Median. Tot în album se regăsesc aprecierile regretatului profesor Aurel Dorcu, cu privire la florilegiul pictat de Marcel Alexa.

„Interesul artistului pentru interiorul țărănesc este unul vizibil, fiind preocupat de tipul de locuință simplu, care se structurează pe cele patru colțuri ale casei, și pe tipul de locuință dezvoltat, mai apar și frânturi cu așa-zisele colțuri dragi sufletului sau cu trimitere spre anumite credințe bine împământenite și păstrate. Natura statică se bucură în zugrăvirea propriu-zisă de veridicitatea bine susținută din punct de vedere cromatic. Parcurgând prezentarea istoricului Gheorghe Median, este lăudabil că domnia sa amintește de albumul lui Marcel Olinescu și Aurel Gheorghiu <Botoșanii care se duc>. În acest sens, Gheorghe Median afirmă că Marcel Alexa a intuit această degringoladă a vechilor forme de arhitectură orășenească, foarte prețioase de altminteri, și de aceea le-a și zugrăvit”, se mai arată în comunicatul de presă.

Marcel Alexa s-a născut în Botoșani și este absolvent al Școlii Populare de Arte, promoția 1992, profesor Victor Hreniuc. De-a lungul timpului, a avut expoziții anuale de grup, dar și personale la Galeriile de Artă „Luceafărul”, care au aparținut Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”, Memorialul Ipotești, galeriile din Suceava, Timișoara, dar și la expozițiile internaționale din Anglia și Franța.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
17.8 °
16.6 °
81 %
4.9kmh
99 %
vin
21 °
S
20 °
D
24 °
lun
28 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

De când cu multiculturalismul ăsta, nici cireşele nu mai ştiu de unde vin.

EDITORIAL

Așa cum în preziua decernării premiilor Oscar s-a găsit cineva să ofere și prea puțin râvnitul trofeu „Zmeura de Aur”, cred că e cazul...

EPIGRAMA ZILEI

Soluția câștigătoare Ca să armonizezi aste pătrimi Este doar una, Nicușoare: Să-i descompui în factori primi!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...