joi, august 21, 2025
AcasăLocal BTUn tânăr a sărit dintr-o mașină aflată în mers. Șoferul a ajuns...

Un tânăr a sărit dintr-o mașină aflată în mers. Șoferul a ajuns în arest

Scene incredibile s-au petrecut marți, 28 ianuarie a.c., pe un drum din județ, când un tânăr în vârstă de 21 de ani, aflat într-o mașină, a ajuns să sară din mers întrucât șoferul a refuzat să oprească la solicitarea acestuia. Rănit, tânărul a fost transportat la spital, iar cazul este anchetat de polițiști. Astfel, în urma investigațiilor efectuate de poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti, a ieșit la iveală că scena a avut la origine o dispută în familie. În fapt, șoferul și pasagerul sunt cumnați, iar marți, în timp ce aflau în mașină, ei s-au luat la harță dintr-un motiv personal. Așa se face că la un moment dat tânărul a vrut să coboare, însă cumnatul său, un bărbat în vârstă de 32 de ani, nu a vrut să oprească. Inițial, tânărul și-a sunat mama de pe telefonul mobil, anunțând-o ce se întâmplă, iar femeia a sunat la 112. Speriat să nu i se întâmple ceva, tânărul a reacționat într-un mod neașteptat – a deschis portiera și a sărit din mașina aflată în mers.

„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în timp ce conducea autoturismul pe drumul judeţean DJ 282, din direcţia Coţuşca-Săveni, nu a oprit la cererea făcută în mod expres şi repetat de către un tânăr de 21 de ani aflat pe scaunul din dreapta faţă a autoturismului, împrejurare care l-a determinat pe acesta să sară din autovehiculul aflat în mişcare. Conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, iar tânărul de 21 de ani a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Miercuri, însă, în urma anchetei efectuată de polițiștii de la Secția Rurală nr. 9 Vlăsinești, cumnatul tânărului a fost acuzat de lipsire de libertate şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, după care a fost reținut pentru 24 de ore. Așa se face că în cursul zilei de ieri șoferul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, urmând ca astăzi să fie prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Totodată, anchetatorii continuă investigațiile pentru a stabili împrejurările în care tânărul a ajuns în autoturismul respectiv și motivele pentru care șoferul a reacționat în acest mod.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
29.5 ° C
30 °
29.4 °
30 %
4.1kmh
37 %
J
31 °
vin
29 °
S
25 °
D
20 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aşa se vine sau se pleacă în străinătate. Cu pachete care nu ar avea nicio şansă să încapă la avion.

EDITORIAL

Știrea conform căreia parcul de la ieșirea din Botoșani către Suceava (Aventura Park) a fost vandalizat m-a făcut să merg la fața locului ca...

EPIGRAMA ZILEI

De-aproape vreo 30 de ani, Ai noștri din străinătate Ca să câștige mai mulți bani, Sparg norme dar și ... bancomate!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...