sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocal BTȘocant! Tânăr răpit, sechestrat și lăsat fără bani

Șocant! Tânăr răpit, sechestrat și lăsat fără bani

Amenințări, șantaj, tâlhărie și lipsire de libertate. Sunt doar câteva infracțiunile reținute de polițiști în cazul a cinci persoane care au terorizat un tânăr în contul unei datorii fictive. Cazul a ieșit la iveală astăzi dimineață, când polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au descins la șase imobile din Botoșani, Vlăsinești și Blândești. În urma perchezițiilor, trei bărbați și o femeie au fost reținuți, suspecții urmând să fie prezentați mâine în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Operațiunea de amploare s-a desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și a beneficiat de sprijinul de specialitate al Unității Centrale de Analiză a Informațiilor și Direcției de Operațiuni Speciale, ambele din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), disputa ar fi început pe 12 ianuarie a.c., în municipiul Iași, când trei bărbați cu vârste cuprinse între 18 si 34 de ani și două femei, de 25 și respectiv 22 de aniv,prin folosirea de amenințări cu acte de violență, ar fi tăbărât pe un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Trușești, și l-ar fi deposedat de aproximativ 1.100 de lei și 400 de euro. Ulterior, suspecții l-ar fi obligat pe tânăr să îi însoțească în autoturismul condus de unul dintre bărbați, deplasându-se la un bancomat, de unde tânărul de 19 ani a retras suma de aproximativ 500 de euro, sumă pe care cei cinci și-au însușit-o pe nedrept. Iar lucrurile nu s-au oprit aici întrucât cei cinci atacatori și victima s-au deplasat cu un autoturism din municipiul Iași spre Trușești, iar pe traseu l-ar fi amenintat pe tânăr cu acte de violență, atât împotriva sa cât și a membrilor familiei, invocând o datorie fictivă a tânărului față de aceștia și pretinzându-i suma de 1.000 de euro.

Cazul a ajuns în atenția polițiștilor botoșăneni, iar astăzi anchetatorii au organizat cele șase percheziții domiciliare. „Cu ocazia perchezițiilor, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe mijloace materiale de probă susceptibile că au fost folosite la comiterea faptelor”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore față de cei trei bărbați și tânăra de 25 de ani, aceștia fiind introduși in Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca mâine să fie prezentati instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Precizăm că pe tot parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale stabilite de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
10.7 ° C
13.8 °
10.6 °
56 %
3.1kmh
83 %
vin
13 °
S
29 °
D
27 °
lun
19 °
mar
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...