marți, octombrie 14, 2025
AcasăLocal BTElevii Şcolii Coşula au marcat 164 de ani de la dezrobirea romilor

Elevii Şcolii Coşula au marcat 164 de ani de la dezrobirea romilor

Școala Gimnazială “Nicolae Călinescu” Coșula a marcat 164 de ani de la dezrobirea rromilor printr-un spectacol spectacol atractiv. Cu acest prilej, colectivul clasei a V-a, sub îndrumarea profesorilor Maricel Sandu, directorul şcolii, Virgil Cobzariu, Mihaela Timofte, Claudia Bozu şi secretarului Mihaela Mironică, a prezentat o scenetă/montaj literar-artistic ce și-a  propus o paralelă dintre viața rromilor din timpul robiei și viața romilor din zilele noastre.

„Activitatea a fost încununată cu succes, cu implicarea și dăruirea elevilor talentați de etnie romă. La activitatea găzduită de unitatea de învăţământ au participat 173 de elevi și cadre didactice. Astfel, a devenit o tradiție în școala noastră ca în fiecare an să fie celebrat un eveniment istoric ce a marcat și evoluția comunității din Coșula”, a declarat Maricel Sandu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.2 ° C
9.6 °
8.3 °
70 %
1.8kmh
93 %
mar
8 °
mie
12 °
J
14 °
vin
15 °
S
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La prefectură videoconferințele ies din dulap.

EDITORIAL

Au explodat ironiile pe rețelele sociale după ce Poliția Română s-a lăudat cu o ispravă chiar și mai jenantă decât găina din povestea lui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...