miercuri, iunie 18, 2025
AcasăLocal BTȘoferițe „amendate” cu flori, de polițiștii rutieri

Șoferițe „amendate” cu flori, de polițiștii rutieri

Polițiștii botoșăneni au fost prezenţi astăzi în trafic, pentru a oferi doamnelor și domnișoarelor câte o floare, cadou simbolic al preţuirii femeii. Odată cu simbolurile primăverii oferite, poliţiştii Serviciului Rutier le-au adresat acestora şi recomandări pentru a evita implicarea lor în incidente în trafic.

“Respectând tradiția, poliţiştii rutieri au fost și astăzi prezenţi în trafic, „amendând” conducătoarele auto cu flori și sfaturi preventive”, a arătat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

O acțiune similară a avut loc și în urmă cu o săptămână, pe 1 martie a.c., când polițiștii rutieri, însoțiți de cei de la Registrul Auto Român și de reprezentanții unei firme de asiugrări, au oferit mărțișoare doamnelor și domnișoarelor, urându-le o primăvară frumoasă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
18.7 ° C
18.8 °
16.6 °
76 %
2.5kmh
47 %
mar
19 °
mie
26 °
J
26 °
vin
20 °
S
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...