vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTMaternitatea se mută pe bucăţi

Maternitatea se mută pe bucăţi

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) din Botoșani a aprobat, joi, amenajarea Secției Exterioare de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului „Mavromati” pentru pacienții suspecți și confirmați cu COVID-19.

Practic, conform unui comunicat oficial, s-a decis „relocarea Neonatologiei (TI și prematuri) la Compartimentul ORL al Secției exterioare de Pediatrie a Spitalului Județean, Obstetrica și Ginecologia la blocul central din strada Marchian, iar gravide, nou-născuți și lehuze confirmate cu Covid-19 la Secția Exterioară de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Mavromati Botoșani”, aşa cum transmite Centrul de Comunicare Județean.

Potrivit oficialilor, la Pediatrie vor fi transferate doar acele mame cu nou-născuți, în situația în care bebelușul are nevoie de îngrijire specială pe Terapie Intensivă, însă această măsură ar crea un haos logistic enorm, pentru că asta ar însemna ca, imediat după naştere, bebeluţii să fie trasportaţi într-o altă locaţie, cu ambulanţe speciale, ceea ce nu dispunem.

Amintim că măsura transformării unității în spital de tip Covid a provocat un val de revoltă nu doar în rândul cadrelor medicale, care au protestat inclusiv joi dimineață în fața Maternității, ci în rândul întregii societăți civile din Botoșani. Chiar și o petiție semnată de mii de oameni a circulat virtual în acest sens.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
30.5 ° C
30.6 °
28.6 °
51 %
2.2kmh
9 %
vin
30 °
S
25 °
D
31 °
lun
36 °
mar
35 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...