marți, iunie 17, 2025
AcasăLocal BTTânăr de 19 ani cu coronavirus (video)

Tânăr de 19 ani cu coronavirus (video)

Un botoşănean de doar 19 ani a fost diagnosticat cu noul tip de coronavirus. Tânărul, internat de mai multe zile, era considerat de la început caz suspect. Acesta suferă şi de o anemie şi alte afecţiuni, motiv pentru care starea lui s-a agravat şi a fost internat pe secţia de Terapie Intensivă, cu insuficienţă respiratorie.

Joi dimineaţă, cadrele medicale au decis tansferul lui la Iaşi, după ce starea s-a agravat, iar conform protocolului, acesta va fi preluat de secţia de terapie intensivă de la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi.

Potrivit cadrelor medicale, tânărul a fost diagnosticat cu o afecţiune gravă în ianuarie, în Spania, iar în această lună a venit din Anglia şi s-a prezentat la spital cu simptome de coronavirus. În cazul acestuia, cadele medicale au luat din start în calcul riscul de covid19, astfel că pacientul a fost internat mai întâi pe secţia de boli infecţioase din Botoşani, după care a fost trasnferat la Reanimare la Spitalul Judeţean.

Joi dimineaţă echipajul de terapie intenstivă al SMURD l-a preluat pe acesta şi l-a transportat la Iaşi cu ajutorul Autospecialei de Transport Victime Multiple.

Acesta este al patrulea caz confirmat la nivelul judeţului Botoşani, de care presa a putut afla, prin propriile surse, timp în care autotirăţile refuză să facă orice comunicare legată de numărul de cazuri confirmate în Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.6 °
20.5 °
66 %
2.8kmh
88 %
mar
21 °
mie
25 °
J
26 °
vin
20 °
S
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...