luni, mai 5, 2025
AcasăLocal BTUn medic diagnosticat cu covid19 a băut dezinfectant

Un medic diagnosticat cu covid19 a băut dezinfectant

Caz mai puţin obişnuit petrecut într-o dimineață din săptămâna trecută, pe secţia covid19 din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Botoşani.

Echipa medicală de resuscitare şi terapie intensivă din Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a fost solicitată duminică, la primele ore ale dimineţii, chiar de unul din medicii internaţi pe secţia covid19, adică fosta secţie de diabet a unităţii sanitare. Acolo, unul din medicii din spital, care este internat cu confirmare de covid 19, a băut, accidental, dezinfectant.

Cadrul medical, care este internat alături şi de soţie, a băut din substanţa periculoasă, crezând că este apă, aceasta fiind pusă chiar într-un pahar, pe noptiera patului, de soţia lui. Pentru că printre simptomele covid19 este şi pierderea mirosului sau gustului, medicul nu a realizat ce a făcut decât după ce a luat câteva înghiţituri.

Speriat, acesta a apelat direct personalul din UPU, din acelaşi spital, iar, după ce s-au echipaj cu combinezoane speciale, cu trei perechi de mănuşi, ochelari de protecţie, viziere speciale, cei din echipa de resuscitare au ajuns pe secţie, unde au intervenit imediat şi i-au făcut medicului spălături gastrice şi i-au administrat un cărbune activ pentru a reduce efectele dezinfectantului.

Ulterior, medicul a fost stabilizat şi a rămas în continuare pe secţie, sub supravegerea personalului de acolo.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
15.5 °
71 %
3.9kmh
90 %
lun
21 °
mar
14 °
mie
11 °
J
10 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt din ce în ce mai mulți vameși care nu pun botul la atenții.

EDITORIAL

Acest text a fost redactat înainte ca rezultatele primului tur de scrutin să fi fost cunoscute, astfel încât nu mă hazardez în a face...

EPIGRAMA ZILEI

„Vopsești ușor, vopsești cu spor!” Spune-un slogan fără de sare Dar când ești tu din viitor Spor nu-i, ci doar ... tărăgănare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...