sâmbătă, iunie 21, 2025
AcasăLocal BTDoi bătrâni transferați cu elicopterul SMURD de urgență la Iași (video)

Doi bătrâni transferați cu elicopterul SMURD de urgență la Iași (video)

Doi pacienți, un bărbat și o femeie, ambii de 80 de ani, din Botoșani, au fost transferați, vineri după amiază, cu un elicopter aparținând Ministerului Administrației și Internelor.

Transportul pe calea aerului a fost unul atipic, un elicopter MI-17, aparținând MAI, echipat cu personal medical SMURD, a preluat cei doi pacienți de pe terenul Unității Militare 01189, unde au fost aduși cu două ambulanțe special echipate.

Potrivit cadrelor medicale, cei doi bătrâni erau ventilați mecanic și au fost transferați din SPitalul Județean pentru că nu suferă de covid19, iar unitatea sanitară botoșăneană nu are voie să trateze altfel de pacienți. Starea celor doi era foarte gravă, din cauza vârstei înaintate, ambii în comă, intubați și cu multiple afecțiuni cronice grave.

Pentru transportul aerian la Iași SMURD a folosit vechiul elicoper pentru evacuări medicale, un MI-17, aflat în dotarea Inspectoratului General de Aviație ca aeronavă de rezervă pentrul elicopterul SMURD, în prezent defect, în urma unei misiuni medicale, tot în județul nostru, în urmă cu o săptămână.

Elicopterul MI -17, dezvoltat ca o versiune a elicopterului MI-8, este varianta de export a Federaţiei Ruse. Îmbunătăţirile faţă de MI-8 se referă la amortizoarele de vibraţii şi cele două motoare a căror putere este mai mare cu 500cp. MI-17 este echipat cu instrumente, avionică, radar Doppler şi autopilot pentru operare în toate condiţiile. Misiuni: transport personal şi materiale, sprijinul acţiunilor de intervenţie, evacuare medicală, căutare – salvare, cercetare şi supraveghere aeriană prin observare vizuală, stingerea incendiilor, etc.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
16.1 ° C
16.1 °
16.1 °
55 %
5.7kmh
78 %
vin
16 °
S
24 °
D
25 °
lun
26 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pe lângă testul birocraţiei şi al răbdării, cei care vor o consultaţie în policlinică trebuie să treacă şi testul de efort.    

EDITORIAL

La ora actuală, România are nevoie ca de aer de o așa lege. O lege care, pentru motorul bugetar ar fi un aditiv extraordinar,...

EPIGRAMA ZILEI

Știi de ce, dragă bădiță Am eu contra ta, un colț? Veneai seara pi...uliță Și plecai acasă...bolț! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...