luni, mai 5, 2025
AcasăLocal BTParohia „Izvorul Tămăduirii”, la ceas aniversar

Parohia „Izvorul Tămăduirii”, la ceas aniversar

Astăzi, 1 mai, Parohia „Izvorul Tămăduirii” marchează 23 de ani de la înființare. „Parohia noastră s-a înfiinţat în conformitate cu Decizia Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, în ședința din data de 1 mai 1997, prezidată la acea vreme de Înaltpreasfinţitul Daniel, Arhiepiscop al Iașilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, având hramurile <Izvorul Tămăduirii> şi <Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie>. Mulțumim tuturor credincioșilor din parohie și tuturor colaboratorilor care au susținut, ajutat și contribuit la lucrările și activitățile de la Biserica noastră până acum. Binecuvântăm familiile și casele lor cu sănătate, pace în lume, bucurii și împliniri”, a transmis preotul paroh Ioan Alupoaiei.

Parohia a primit teren de la municipalitatea botoşăneană, prin Hotărâre a Consiliului Municipal, în septembrie 2002. Biserica „Izvorul Tămădurii” a fost construită între anii 2007 – 2013, cu fonduri donate de credincioşi. Potrivit datelor afişate pe site-ul bisericii, în parohie sunt 1188 de familii, totalizând 2802 de persoane.

Pe 5 mai 2016, Biserica „Izvorul Tămăduirii” a primit icoana Maicii Domnului “Portăriţa” (pictată după originalul de la Mănăstirea Iviron). Atunci icoana a fost purtată într-o procesiune pe traseul Strada Săvenilor, Aleea Parcul Tineretului, strada Parcul Tineretului şi Biserică.

Icoana Maicii Domnului „Portăriţa”a fost zugrăvită prin purtarea de grijă a părinţilor români din Sfântul Munte Athos. În mai 2016, icoana a intrat în patrimoniul bisericii, spre cinstirea Maicii Domnului şi spre folosul credincioșilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
13.7 ° C
13.8 °
13.3 °
95 %
2.5kmh
64 %
lun
21 °
mar
13 °
mie
10 °
J
12 °
vin
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...