vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTZiua egalității de șanse

Ziua egalității de șanse

Astăzi, 8 mai, s-a sărbătorit pentru a cincea oară în România Ziua egalității de șanse între femei și bărbați.

În acest sens, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) a inițiat o serie de acțiuni în mediul online sub egida „Săptămâna egalității de șanse între femei și bărbați”. Acestea vizează creșterea vizibilității asupra măsurilor de prevenire și combatere a discriminării pe criteriu de gen, inclusiv a violenței de gen și au drept scop creșterea nivelului de conștientizare a beneficiilor reale pe care le aduce societății respectarea și promovarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați.

Pe fondul măsurilor impuse de criza Covid-19 ne propunem să evidențiem și implicarea profesională și socială a femeilor aflate în prima linie în diverse domenii de activitate. În acest sens, ANES va derula o Campaniei națională de conștientizare „Vă vedem, vă respectăm, împreună acționăm!” în cooperare cu Institute for Social Studies of Gender, care va avea ca obiectiv evidențierea activității depuse de către femeile aflate în prima linie de acțiune în contextul pandemiei Covid-19, în domenii precum sănătate, ordine publică, apărare și educație.

Una dintre acțiunile Campaniei are în vedere valorizarea cu prioritate a muncii personalului auxiliar din unitățile medicale și de asistență socială (infirmiere și îngrijitoare, care asigură curățenia și păstrarea igienei unităților sanitare, pregătirea materialelor necesare activității, însoțirea bolnavilor spitalizați precum și preluarea persoanelor decedate).

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.8 ° C
19.6 °
16.6 °
84 %
1.5kmh
0 %
vin
34 °
S
25 °
D
31 °
lun
38 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...