vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTMajoritatea botoşănenilor vindecaţi de covid19 sunt cadre medicale

Majoritatea botoşănenilor vindecaţi de covid19 sunt cadre medicale

307 din cele 640 de persoane care au fost testate pozitiv cu Covid-19 au fost declarate vindecate până în prezent. Potrivit informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Botoșani cea mai mare parte a celor care au scăpat de coronavirus, est formată din cadre medicale.

Centrul Județean de Comunicare Botoșani a anunțat că din totalul botoșănenilor testați pozitiv, 255 sunt cadre medicale, dintre care 171 au fost declarate vindecate. Cu alte cuvinte, doar 84 de cadre medicale mai sunt în evidena în prezent cu noul coronavirus, restul fiind vindecate.

Până pe 14 mai, pe teritoriul județului Botoșani erau în carantină instituționalizată 384 de persoane. Toate acestea așteaptă rezultatele testelor pentru a vedea dacă au contactat sau nu virusul COVID – 19.

De asemenea, la ora actuală, numărul botoșănenilor aflați în izolare la domiciliu este 309.
Cu 640 de cazuri confirmate, județul Botoșani se poziționează pe locul cinci nivel național, după Suceava, cu 3.370 cazuri confirmate, Municipiul București cu 1.574, Neamț cu 805 și Arad cu 688.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
12.2 ° C
12.7 °
11.6 °
55 %
2.4kmh
25 %
J
13 °
vin
21 °
S
24 °
D
27 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...