vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTÎnalta Curte de Casaţie dă dreptate elevului discriminat la Şcoala 13

Înalta Curte de Casaţie dă dreptate elevului discriminat la Şcoala 13

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin hotărâre definitivă în urmă cu câteva săptămâni în cazul lui Andrei, un elev cu sindrom Down din Botoșani. Acesta a fost în mod incontestabil discriminat la Şcoala Numărul 13, de către profesori și părinți ai colegilor săi, pe criteriul dizabilității.

În 2016, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizablităţi (CEDCD) sesisează Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind faptele de discriminare asupra lui Andrei, un elev de 14 ani la acea dată, cu sindrom Down, comise de profesori și părinți ai colegilor săi din Școala Gimnazială Ion Creangă (Numărul 13 – n.r.), din Botoșani.

CNCD a analizat plângerea depusă de CEDCD și, în urma probatoriului, a înfățișărilor la termene și a documentației scrise, CEDCD a câștigat în 2017 cazul la CNCD, care a decis că Andrei a fost supus discriminării și a sancționat școala cu avertisment.

De asemenea, școala a fost plasată sub monitorizarea CNCD timp de o lună după această decizie, pentru analiza măsurilor întreprinse pentru incluziune.

Reprezentanții Şcolii Nr. 13 și părinții au ales să conteste în instanță decizia CNCD, urmând căile de atac până la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Hotârârea Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 26 mai 2020 consacră definitiv încă o dată principiile educației incluzive. CEDCD este determinat să obțină respectarea dreptului la educație pentru copiii cu dizabilități, chiar și la ani distanță de la săvârșirea faptelor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.9 °
17.6 °
38 %
2.2kmh
5 %
vin
24 °
S
26 °
D
28 °
lun
15 °
mar
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...