vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTOficiul de cadastru și-a reluat activitatea cu publicul

Oficiul de cadastru și-a reluat activitatea cu publicul

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Botoşani și-a reluat activitatea de relaţii cu publicul de la începutul acestei săptămâni.

Actele se vor putea depune fizic la ghişeele din cadrul OCPI Botoşani de luni până joi între orele 8:30 și 14:00 și vinerea între orele 8:30 și 13:00 și vor fi eliberate între 11:00 și 16:00, de luni până joi, și între 9:30 și 13:30 vinerea.

Totodată, conducerea OCPI Botoşani şi-a reluat programul de audienţe în regim normal. „Sesizările, petiţiile şi memoriile vor putea fi transmise, în continuare şi prin corespondenţă, folosindu-se mijloacele de comunicare electronică sau poştă”, se arată într-un comunicat de presă al OCPI. De asemenea, persoanele fizice şi juridice autorizate să execute lucrări de specialitate, notarii publici şi celelalte categorii de persoane care au acces, pe bază de user şi parolă, la sistemele informatice ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară vor continua să utilizeze aceste servicii online.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.8 ° C
14.6 °
12.8 °
66 %
1kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...