vineri, iunie 20, 2025
AcasăLocal BTVitezoman anchetat penal

Vitezoman anchetat penal

Un botoșănean care a plecat la drum cu mașina, cu toate că avea permisul de conducere suspendat, s-a dat singur de gol după ce a fost prins de polițiști gonind pe drumul european E 58.

Întâmplarea s-a petrecut luni, pe 22 iunie a.c., când polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, aflați în emisiune pe drumul european E 58, pe raza localității Zăicești, au oprit pentru control un autoturism care rula cu viteză excesivă.

La volanul mașinii se afla un botoșănean în vârstă de 38 de ani, însă, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit că acesta avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

Prin urmare, polițiștii au deschis un dosar penal, bărbatul urmând să fie cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
20.5 ° C
20.6 °
20.5 °
42 %
7.9kmh
48 %
vin
23 °
S
20 °
D
25 °
lun
26 °
mar
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pe lângă testul birocraţiei şi al răbdării, cei care vor o consultaţie în policlinică trebuie să treacă şi testul de efort.    

EDITORIAL

La ora actuală, România are nevoie ca de aer de o așa lege. O lege care, pentru motorul bugetar ar fi un aditiv extraordinar,...

EPIGRAMA ZILEI

Știi de ce, dragă bădiță Am eu contra ta, un colț? Veneai seara pi...uliță Și plecai acasă...bolț! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...