Pe 1 noiembrie 1890, Societatea „Asociația generală a studenților universitari români”, secția Iași, trimitea către Prefectura Botoșani o adresă prin care solicita următoarea informație: „care e satul natal al lui Eminescu; dacă se află școală în acel sat, de cine este întreținută; ce salar se plătește învățătorului, cîți elevi frecventează școala”. Întrebările aveau o explicație: „studenții români întruniți în Botoșani, în septembrie a.c., după ce au rîdicat bustul nemuritorului fiu al României Mihail Eminescu, (…) în entuziasmul ce-i caracterizează, au hotărît a face o școală cu numele «Mihail Eminescu» în satul lui natal, pentru eternitatea memoriei aceluia care a cristalizat limba românească” (Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. 431). Adresa era semnată de I. Gheorghian, delegat.
Prefectura, în baza răspunsului subprefectului, dă următoarea informație: „Satul natal al decedatului Eminescu este cotuna Ipotești, comuna Cucorăni, plasa Tîrgu Miletin. Școală în acel sat nu există”.
Gh. Ungureanu precizează că din dosar „nu se mai poate constata vreo urmare” la adresa studenților din Iași. Că lucrurile s-au oprit aici e dovada constituirii unui Comitet de construcție a „școalei monument” „M. Eminescu” din Ipotești, jud. Botoșani în 1937, avându-l ca președinte chiar pe Ministrul Educației Naționale, dr. C. Angelescu.
În numele Comitetului, președintele D.V. Toni, vicepreședinții: M.D. Vasiliu și D. Cristea, casierul P. Silveanu și secretarul D. Ivas se adresau tinerimii și învățătorimii românești în intenția de a aduna fonduri pentru construirea unei clădiri-monument care „va cuprinde: o sală de conferințe, bibliotecă și muzeu, iar în părțile laterale: sale de clase, cancelarie, bae și farmacie. Totul (…) într-un parc de tei”. „Împrejurări vitrege au făcut ca tocmai în satul de naștere al celui mai mare geniu dat de neamul românesc – poetul M. Eminescu – să nu se fi zidit un local propriu de școală, iar copilașii și învățătorii acestui sat își strică sănătatea, îngrămădiți în case sărăcăcioase de ale sătenilor.”
Comitetul fixase „contribuția de un leu pentru cei din școalele primare; după putere al celor din școalele secundare, speciale, academii și universități”, „pentru învățători și profesori de toate gradele minim 10 lei” cu data limită 25 ianuarie 1937.
O asemenea adresă, cu nr. 16088, trimisă la școala din Gorbănești, județul Botoșani, și înregistrată la secretariatul școlii cu nr. 55/09.01.1937, se păstrează în Fondul Documentar Ipotești.
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești
