marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BTBătrânul suspect de Covid 19, dispărut din spital, a fost găsit de...

Bătrânul suspect de Covid 19, dispărut din spital, a fost găsit de polițiști

Octogenarul suspect de Covid 19, care a fugit din spital în cursul serii de ieri, a fost găsit de polițiști. „În urma verificărilor efectuate, bărbatul a fost identificat în localitatea de domiciliu. Acesta a declarat că a părăsit unitatea spitalicească, întrucat a aștepta foarte mult timp pentru a i se efectua investigațiile medicale”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani. Bărbatul a fost transportat la unitatea medicală pe care a părăsit-o fără avizul medicilor, în vederea internării.

În vârstă de 82 de ani, bărbatul, originar din comuna Concești, a fost transportat joi la spital, după ce a acuzat simptomele unei infecții respiratorii. Inițial, el a fost dus la Spitalul municipal Dorohoi, însă de acolo a fost dirijat către Spitalul Județean „Mavromati”, în jurul orei 22. Întrucât simptomele erau asemănătoare cu cele specifice Covid 19, cadrele medicale au decis să-l interneze. În timpul efectuării evaluărilor medicale, acesta a părăsit unitatea spitalicească, îmbrăcat în pijamale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.7 ° C
23.8 °
23.3 °
38 %
6.8kmh
1 %
mar
25 °
mie
26 °
J
29 °
vin
32 °
S
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...